rallyROM by Rail Media
Banner
Colin McRae Vision

Sebastien Ogier / Julien Ingrassia / Citroen DS3 WRC - Raliul Frantei 2011

Sébastien Ogier si Julien Ingrassia nu au facut nicio greseala in Raliul Frantei si au adus a noua victorie pentru echipa Citroën Total in cele 11 etape desfasurate pana acum din Campionatul Mondial de Raliuri.

Cu aceasta victorie, echipa franceza si-a pastrat un avans confortabil in clasamentul constructorilor. In clasamentul pilotilor Sébastien Loeb si Mikko Hirvonen sunt la egalitate de puncte, iar Sébastien Ogier se afla la trei puncte in spatele liderului.

Prima zi din Raliul Frantei a fost marcata de abandonul echipajului Sébastien Loeb/Daniel Elena din cauza unei probleme mecanice. Decizia echipei de a nu mai lua startul in super rally a insemnat ca echipajul Citroen Total sa nu adune niciun punct in aceasta etapa.
Dupa o zi lunga, Sébastien Ogier si Julien Ingrassia au terminat pe pozitia a treia, dupa Dani Sordo si Petter Solberg.

Dupa ziua a doua, cea mai lunga a raliului, Sébastien Ogier si Julien Ingrassia pe un Citroën DS3 WRC preluasera conducerea, singurul echipaj Citroën Total ramas in cursa castigand 6 din cele 9 probe speciale disputate.

In comparatie cu primele doua zile din Raliul Frantei, foarte lungi, ziua a treia a fost doar un sprint de 42 kilometri. Pilotii au plecat din parcul inchis dimineata devreme, la ora 06:20 ora locala, pentru a parcurge doua bucle de cate trei probe, fara revenire in parcul de service. In aceste conditii, Sébastien Ogier nu avea voie sa faca nicio greseala pentru ca Dani Sordo se afla la mai putin de zece secunde in spatele sau.

Pe prima speciala a zilei, Bischwiller, lunga de 5,52 km, compusa si dintr-o portiune de macadam, Ogier a pierdut 3 secunde in duelul cu Sordo. "Am ezitat mult timp in parcul de service in ceea ce priveste pneurile si in final am optat pentru cele de compozitie hard", a explicat pilotul Citroën. "Stiam ca voi pierde timp aici pe Bischwiller, dar ideea era sa avem sanse mai mari pe restul probelor de duminica".

Aceasta alegere s-a dovedit eficace pe urmatoarele probe, cand Ogier a reusit sa-si conserve avansul. Raliul s-a terminat cu celebra Power Stage pe strazile din Haguenau, iar pilotul Citroën Total a mai castigat un punct suplimentar. "Decizia de a merge cu pneuri de compozitie hard nu a fost una ideala pentru Power Stage, pentru ca am stat foarte mult timp in regrupare inainte de startul pe ultima proba. Pneurile au fost complet reci si nu puteam obtine un timp mai bun", a adaugat Ogier.

Cu cele 26 de puncte din Raliul Frantei, Ogier a urcat pe locul trei in clasamentul general, la 3 puncte in spatele colegului sau de echipa. "A fost un raliu foarte lung, in care am purtat pe umeri responsabilitatea intregii echipe. Sunt fericit acum si in sfarsit pot sa ma relaxez. Desigur, aceasta victorie inseamna mult pentru mine din punct de vedere personal. Cinci victorii intr-un singur sezon, cred ca este un rezultat destul de bun. As vrea sa multumesc echipei pentru ca mi-a pus la dispozitie o masina perfecta si as vrea sa-l felicit si pe Dani Sordo, care a mers foarte bine si, recunosc, nu a fost usor de invins".

Frédéric Banzet, directorul Automobiles Citroën, a fost si el incantat de victoria obtinuta de Citroën pe teren propriu: "Sébastien Loeb a avut ghinion aici, dar este fantastic faptul ca Sébastien Ogier a preluat conducerea si a castigat acest raliu. Finalul de sezon va fi unul foarte stresant pentru ca obiectivele noastre sunt aceleasi, de a castiga ambele titluri".

Urmatoarea provocare pentru pilotii Citroën si modelul DS3 WRC este Raliul Spaniei, programat in perioada 20 – 23 octombrie 2011.

Rezultate Raliul Frantei - Alsacia (etapa a 11-a din 13)
1 S. Ogier / J. Ingrassia - Citroën DS3 WRC 3h 06m 20.4s
2 D. Sordo / C. del Barrio - Mini JCW +6.3s
3 M. Hirvonen / J. Lehtinen - Ford Fiesta RS WRC +3m 26.6s
4 JM. Latvala / M. Antilla - Ford Fiesta RS WRC +3m 30.3s
5 D. Kuipers / F. Miclotte - Ford Fiesta RS WRC +6m 42.0s
>>> VEZI CLASAMENTUL COMPLET...

Clasament general – PILOTI dupa Raliul Frantei - Alsacia (etapa a 11-a din 13)
1. Sebastien Loeb 196 p, 2. Mikko Hirvonen 196 p, 3. Sebastien Ogier 193 p, 4. Jari-Matti Latvala 131 p, 5. Petter
Solberg 110 p...
>>> VEZI CLASAMENTUL COMPLET...

Clasament general – CONSTRUCTORI dupa Raliul Frantei - Alsacia (etapa a 11-a din 13)
1. Citroen Total World Rally Team 372 p, 2. Ford Abu Dhabi 318 p, 3. M-Sport Stobart Ford 133 p...
>>> VEZI CLASAMENTUL COMPLET...

Laura Antonov
Credit foto: Citroen Racing Media

Share | |
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Acorda un vot acestui articol:

(1 vot, media 5.00 din 5)
Urmareste rallyROM pe Facebook Urmareste rallyROM pe Twitter Urmareste rallyROM pe YouTube Urmareste rallyROM pe Dailymotion Urmareste rallyROM pe StumbleUpon Urmareste rallyROM pe Digg
.

Login cu contul Facebook:

rallyROM TV

Campionatul German de Turisme 06.05.2012 Lausitzring
MotoGP 06.05.2012 GP Portugalia
WTCC 06.05.2012 Hungaroring
IRC 11-12.05.2012 Tour de Corse
Campionatul Mondial de Formula 1 13.05.2012 GP Spania
Campionatul German de Turisme 20.05.2012 Brands Hatch
MotoGP 20.05.2012 GP Franta
WTCC 20.05.2012 Salzburgring
Campionatul Mondial de Raliuri 25-27.05.2012 Raliul Acropolis
Campionatul Mondial de Formula 1 27.05.2012 GP Monaco
>> VEZI CALENDARUL COMPLET...

Avem 23 vizitatori online
rallyrom.ro Webutation
la LimitaGaesti.roAlinMarginean.roClaudiuDavid.roForumul Asociatiei Nationale de Club Citroen din Romania
PasInfinit.roProRally.roRallyPhoto.roERally.ro