rallyROM by Rail Media
Banner
Colin McRae Vision
Casey Stoner - Repsol Honda - Le Mans 2011
Casey Stoner (Repsol Honda Team) şi-a continuat seria performanţelor pe circuitul de la Le Mans, stabilind cel mai bun timp în sesiunea de calificări de sâmbătă.

Al doilea clasat a fost Marco Simoncelli (San Carlo Honda Gresini), timpul italianului fiind cu doar 59 de miimi de secundă mai slab decât timpul de referinţă.

Al treilea timp a aparţinut lui Andrea Dovizioso, italianul reuşind să "prindă" prima linie a grilei pe chiar ultimul tur rapid din calificări.

Dani Pedrosa (Repsol Honda Team) şi Jorge Lorenzo (Yamaha Factory Racing) au ocupat poziţiile 4, respectiv 5, al şaselea fiind Cal Crutchlow (Monster Yamaha Tech 3), la prima sa apariţie pe circuitul de la Le Mans.

Ben Spies (Yamaha Factory Racing) şi Valentino Rossi (Ducati Team) au terminat calificările cu un timp absolut identic, la miime de secundă - 1:34.206 - departajarea făcându-se luând în calcul cel de-al doilea timp al piloţilor. Spies a fost astfel creditat cu a opta performanţă a calificărilor, devansându-l pe Rossi.

În prima parte a calificărilor Randy De Puniet (Pramac Racing) a fost protagonistul unui highside pe virajul cu numărul 12, francezul reuşind totuşi să se califice pe poziţia 11, în spatele lui Nicky Hayden (Ducati Team), clasat al zecelea.

Monster Energy Grand Prix de France, Le Mans - MotoGP Rezultate calificari - 14 mai 2011
Loc # Pilot Nat Echipa Moto Timp Ecart
1 27 Casey STONER Australia Repsol Honda Team Honda 1:33.153
2 58 Marco SIMONCELLI Italia San Carlo Honda Gresini Honda 1:33.212 0.059
3 4 Andrea DOVIZIOSO Italia Repsol Honda Team Honda 1:33.621 0.468
4 26 Dani PEDROSA Spania Repsol Honda Team Honda 1:33.683 0.530
5 1 Jorge LORENZO Spania Yamaha Factory Racing Yamaha 1:33.706 0.553
6 35 Cal CRUTCHLOW Marea Britanie Monster Yamaha Tech 3 Yamaha 1:33.804 0.651
7 5 Colin EDWARDS SUA Monster Yamaha Tech 3 Yamaha 1:34.063 0.910
8 11 Ben SPIES SUA Yamaha Factory Racing Yamaha 1:34.206 1.053
9 46 Valentino ROSSI Italia Ducati Team Ducati 1:34.206 1.053
10 69 Nicky HAYDEN SUA Ducati Team Ducati 1:34.277 1.124
11 14 Randy DE PUNIET Franta Pramac Racing Team Ducati 1:34.351 1.198
12 19 Alvaro BAUTISTA Spania Rizla Suzuki MotoGP Suzuki 1:34.513 1.360
13 7 Hiroshi AOYAMA Japonia San Carlo Honda Gresini Honda 1:34.612 1.459
14 8 Hector BARBERA Spania Mapfre Aspar Team MotoGP Ducati 1:34.650 1.497
15 65 Loris CAPIROSSI Italia Pramac Racing Team Ducati 1:34.866 1.713
16 17 Karel ABRAHAM Cehia Cardion AB Motoracing Ducati 1:35.010 1.857
17 24 Toni ELIAS Spania LCR Honda MotoGP Honda 1:35.433 2.280

Romeo Tudorache @ rallyROM.ro - Rail Media - Motorsport-X-Press
Credit foto: Repsol Honda Team

Share | |
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Acorda un vot acestui articol:

(0 voturi, media 0 din 5)
Urmareste rallyROM pe Facebook Urmareste rallyROM pe Twitter Urmareste rallyROM pe YouTube Urmareste rallyROM pe Dailymotion Urmareste rallyROM pe StumbleUpon Urmareste rallyROM pe Digg
.

Login cu contul Facebook:

rallyROM TV

Campionatul German de Turisme 06.05.2012 Lausitzring
MotoGP 06.05.2012 GP Portugalia
WTCC 06.05.2012 Hungaroring
IRC 11-12.05.2012 Tour de Corse
Campionatul Mondial de Formula 1 13.05.2012 GP Spania
Campionatul German de Turisme 20.05.2012 Brands Hatch
MotoGP 20.05.2012 GP Franta
WTCC 20.05.2012 Salzburgring
Campionatul Mondial de Raliuri 25-27.05.2012 Raliul Acropolis
Campionatul Mondial de Formula 1 27.05.2012 GP Monaco
>> VEZI CALENDARUL COMPLET...

Avem 32 vizitatori online
rallyrom.ro Webutation
la LimitaGaesti.roAlinMarginean.roClaudiuDavid.roForumul Asociatiei Nationale de Club Citroen din Romania
PasInfinit.roProRally.roRallyPhoto.roERally.ro