Miercuri, 06 Aprilie 2011 09:07
Scris de Romeo Tudorache @ rallyROM
Federaţia Internaţională de Motociclism a anunţat, prin intermediul unui comunicat oficial dat publicităţii marţi, 5 aprilie, că va ancheta accidentul dintre Valentino Rossi şi Casey Stoner din Marele Premiu al Spaniei, desfăşurat duminică, 3 aprilie, pe circuitul de la Jerez.
Mai precis, FIM doreşte să stabilească modul în care au acţionat comisarii de cursă după producerea accidentului. În acest sens, directorul cursei şi şeful comisarilor sportivi vor fi audiaţi joi, 28 aprilie, la Estoril (Portugalia), concluziile anchetei neavând niciun fel de influenţă asupra rezultatului cursei.
Federaţia a fost sesizată asupra faptului că toţi comisarii sportivi (cu o singură excepţie) care au acţionat pe circuit imediat după producerea accidentului dintre Rossi şi Stoner l-au ajutat pe italian să ridice motocicleta şi să revină în cursă. Stoner, în schimb, a fost ajutat de un singur comisar, australianul nereuşind să repornească motocicleta, fiind astfel silit să abandoneze.
Faptul că Rossi a putut să continuie şi, mai mult decât atât, să încheie cursa pe poziţia a cincea, fiind recompensat cu 11 puncte în clasamentul general al piloţilor, a "agravat" întreaga situaţie, Stoner criticând intervenţia comisarilor şi fiind extrem de acid la adresa multiplului campion mondial.
"Când m-am întors, am văzut că o singură persoană împingea motocicleta mea. Toţi ceilalţi comisari reveneau la locurile lor de pe marginea circuitului. Ce aş fi putut să fac? Comisarul se străduia din greu, însă nu a reuşit de unul singur. Cred că aş fi putut să revin pe pistă şi să obţin un rezultat bun, pentru că motocicleta mea nu a fost avariată. Am arătat că suntem competitivi, însă astfel de lucruri se întâmplă. Este unul dintre incidentele cu care piloţii care sunt în faţa lui Valentino au început să se obişnuiască. Este complet nedrept, însă astfel de lucruri s-au mai întâmplat în trecut", a declarat Casey Stoner în seara cursei de la Jerez.
"Valentino are mai multă ambiţie decât talent. El şi-a cerut scuze, însă lucrurile nu au mers deloc bine pentru mine", a mai spus Stoner la adresa lui Valentino Rossi.
Marele Premiu al Spaniei - Clasament final (Top 5)1. Jorge LORENZO - Yamaha Factory Racing 50:49.046
2. Dani PEDROSA - Repsol Honda Team +19.339
3. Nicky HAYDEN - Ducati Team +29.085
4. Hiroshi AOYAMA - San Carlo Honda Gresini +29.551
5. Valentino ROSSI - Ducati Team +1:02.227
>>> VEZI CLASAMENTUL COMPLET ...
Romeo Tudorache @ rallyROM.ro - Rail Media - Motorsport-X-Press