Schimbari majore în Raliul Monte Carlo, atât din punct de vedere al condiţiilor meteo, cât şi în ierarhia generală. Mult anunţata zăpadă şi-a făcut apariţia la a doua trecere pe speciala St.Jean en Royans - Font d'Urle, aducând suspens-ul.
Alegerea pneurilor pentru a doua buclă a zilei secunde s-a dovedit a fi, în cel mai curat sens al cuvântului, o adevărată loterie.
Primul la start, Jean-Sébastien Vigion a ales pneurile slick. Liderul clasamentului general, Juho Hänninen, a optat pentru patru pneuri "mixte", şi două pneuri de schimb de "zăpadă". Bazându-se pe alte informaţii meteo şi pe flerul propriu, Petter Solberg a montat patru "zăpezi" pe maşină şi două "mixte" de schimb. Bryan Bouffier a ales, la rândul său, patru pneuri tip "zăpadă", alegerea extremă aparţinând veteranului Francois Delecour, care, spre surprinderea generală, a luat startul pe speciala a şaptea având montate pneuri cu crampoane (!), în condiţiile în care speciala era declarată ca "uscată".
Peste doar câteva zeci de minute zăpada a început să cadă din abundenţă pe ultimii kilometri ai tronsonului cronometrat, influenţând de o manieră decisivă ordinea în clasamentul specialei şi în cel general.
| PS07 St.Jean en Royans-Font d'Urle (23.05km) 1. Bouffier Bryan 14:57.8 2. Delecour François +0:17.6 3. Wilks Guy +0:24.8 4. Sarrazin Stéphane +0:36.7 5. Loix Freddy +0:39.7 6. Vouilloz Nicolas +0:42.4 7. Gardemeister Toni +0:49.4 8. Caffi Alex +1:10.0 9. Basso Giandomenico +1:13.4 10. Kopecký Jan +1:14.6 ... 48. Tempestini Marco +5:06.3 ... |
Clasament general dupa PS07 / 13 1. Bouffier Bryan - Peugeot 207 S2000 1:52:55.0 2. Sarrazin Stéphane - Peugeot 207 S2000 +0:03.1 3. Loix Freddy - Škoda Fabia S2000 +0:04.2 4. Hänninen Juho - Škoda Fabia S2000 +0:16.6 5. Wilks Guy - Peugeot 207 S2000 +0:24.6 6. Delecour François - Peugeot 207 S2000 +0:55.1 7. Solberg Petter - Peugeot 207 S2000 +1:02.9 8. Kopecký Jan - Škoda Fabia S2000 +1:14.0 9. Vouilloz Nicolas - Škoda Fabia S2000 +4:22.0 10. Maurin Julien - Ford Fiesta S2000 +4:44.4 ... 24. Tempestini Marco - Peugeot 207 S2000 +16:38.6 ... |
Acorda un vot acestui articol:
Login cu contul Facebook:
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
| 06.05.2012 | Lausitzring |
|||
| 06.05.2012 | GP Portugalia |
|||
| 06.05.2012 | Hungaroring |
|||
| 11-12.05.2012 | Tour de Corse |
|||
| 13.05.2012 | GP Spania |
|||
| 20.05.2012 | Brands Hatch |
|||
| 20.05.2012 | GP Franta |
|||
| 20.05.2012 | Salzburgring | |||
| 25-27.05.2012 | Raliul Acropolis |
|||
| 27.05.2012 | GP Monaco | |||
| >> VEZI CALENDARUL COMPLET... | ||||
![]()