Prima etapă a ediţiei 2010 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, desfăşurată vineri, 21 mai, la Câmpulung Muscel, s-a încheiat cu victoria campionului naţional en-titre, Daniel Onoriu (Mitsubishi Lancer EVO V).
După ce în antrenamente concurenţii s-au bucurat de condiţii optime şi de un traseu uscat, pe cele două manşe de concurs ploaia i-a pus în dificultate, clasamentul final fiind decis, în mare parte, de timpii realizaţi pe prima urcare.
Cu un timp mai slab cu doar 7 zecimi de secundă decât cel reuşit în a doua manşă de antrenamente, Daniel Onoriu îşi trece în cont prima victorie din acest an. În spatele bucureşteanului, pe locul secund, s-a clasat Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), mai lent cu o secundă şi jumătate faţă de timpul de referinţă.
Pe poziţia a treia a clasamentului Open a încheiat Gunther Graef (Toyota Celica), braşoveanul semnând şi cel mai bun timp dintre piloţii înscrişi la Grupa A.
La Grupa N s-a impus Christian Nistoran (Mitsubishi Lancer EVO VI), reşiţeanul fiind practic singurul pilot care a concurat în limitele acestei Grupe şi care a reuşit să acceadă în primele 10 poziţii ale clasamentului general.
La Grupa D victoria a revenit bucureşteanului Silviu Dumitrescu (Dallara).
CNVC Câmpulung Muscel - Clasament final Open (Top 10), 21 mai 2010
| Loc | # | Pilot | Auto | Gr | Cls | Mansa 1 | Mansa 2 | Cel mai bun |
| 1 | 1 | Onoriu Daniel | Mitsubishi Lancer EVO V | H |
5 | 1:32.564 | 1:44.028 | 1:32.564 |
| 2 | 4 | Andronic Paul | Mitsubishi Lancer EVO IX | H | 5 | 1:34.179 | 1:49.764 | 1:34.179 |
| 3 | 60 | Gunther Graef | Toyota Celica | A | 5 | 1:38.918 | 1:43.279 | 1:38.918 |
| 4 | 7 | Nistoran Christian | Mitsubishi Lancer EVO VI | N | 5 | 1:38.966 | 1:38.966 | |
| 5 | 75 | Răduţ Lucian | Ford Escort Cosworth | H | 5 | 1:39.410 | 1:50.413 | 1:39.410 |
| 6 | 2 | Dumitrescu Silviu | Dallara | D | 1:39.755 | 1:54.785 | 1:39.755 | |
| 7 | 37 | Luncan Dan Anton | Subaru Impreza STi | A | 5 | 1:39.957 | 1:39.957 | |
| 8 | 111 | Băldescu Victor | Mitsubishi Lancer EVO IX | H | 5 | 1:40.264 | 1:46.716 | 1:40.264 |
| 9 | 3 | Hora Lucien | Lola F3000 | D | 4:14.188 | 1:41.243 | 1:41.243 | |
| 10 | 37 | Boroianu Lucian | Mitsubishi Lancer EVO IX | A | 5 | 1:41.304 | 1:50.629 | 1:41.304 |
Romeo Tudorache @ rallyROM - Rail Media - Motorsport-X-Press
Acorda un vot acestui articol:
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
| 06.05.2012 | Lausitzring |
|||
| 06.05.2012 | GP Portugalia |
|||
| 06.05.2012 | Hungaroring |
|||
| 11-12.05.2012 | Tour de Corse |
|||
| 13.05.2012 | GP Spania |
|||
| 20.05.2012 | Brands Hatch |
|||
| 20.05.2012 | GP Franta |
|||
| 20.05.2012 | Salzburgring | |||
| 25-27.05.2012 | Raliul Acropolis |
|||
| 27.05.2012 | GP Monaco | |||
| >> VEZI CALENDARUL COMPLET... | ||||
![]()