rallyROM by Rail Media
Banner
Colin McRae Vision
Valentin Porcisteanu - Arad 2011

Etapa a VI-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011 s-a încheiat cu succes pentru echipa Colina Motorsport, care a pregătit patru dintre maşinile aliniate la start.

Marele câştigător al Raliului Aradului este Valentin Porcişteanu, care şi-a reluat astfel şi poziţia de lider al clasamentului general, dovedindu-se un pilot competitiv şi reuşind să ţină foarte bine pasul cu piloţii unguri, care au dictat ritmul competiţiei. Un parcurs excelent pentru al său Mitsubishi Lancer Evo IX, care a evoluat fără probleme, într-o competiţie extrem de disputată şi care a dominat clasamentul intern.

Cu un debut în forţă pe superspeciala de pe kartodrom, echipajul Edwin Keleti/Victor Ponta s-a clasat la o zecime de secundă faţă de primul sosit, Titi Aur, dar din păcate a pierdut locul al treilea în clasamentul general, din cauza unei pene consumatoare de timp. O evoluţie foarte bună pentru Edwin Keleti, care, exceptând PS6, s-a menţinut în top 4 piloţi români la Raliul Aradului.

Alex Filip a gustat imediat spiritul competiţiei, făcând slalom printre zecile de abandonuri şi reuşind cu al său Renault Clio R3 un loc şase în clasamentul general şi locul al doilea la clasa Automobile 2 Roţi Motrice.

Pentru Dragoş Dinu Raliul Aradului a fost prima competiţie terminată cu noul său Mitsubishi Evo 9, obţinând poziţia secundă a clasei 19 şi întregind seria maşinilor excelent clasate, pregătite de Colina Motorsport.

A fost un raliu fără probleme majore pentru maşinile pregătite de către Colina Motorsport şi o competiţie edificatoare, având în vedere cele 92 echipaje concurente. Ii felicităm pe toţi pentru rezultatele obţinute şi le urăm succes la etapa următoare. – George Şerban, Coordonator Colina Motorsport.

Raliul Aradului a contat pentru Campionatele României şi Ungariei, întocmindu-se clasamente separate. Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri se va desfăşura în perioada 2-3 septembrie 2011, la Bucureşti şi Braşov.

Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2011
Raliul Aradului – Arad, 5-6 august 2011 – Etapa a VI-a
Suprafata de rulare: macadam
Lungime totala: 493,20 km
Probe speciale: 11, totalizând 124,60 km
Echipaje inscrise: 92
Echipaje clasate: 47


Clasament general FIA (clasele 1-10)
1. Valentin Porcişteanu / Dan Dobre – Mitsubishi Lancer Evo 9 – 1:19:09,5
2. Bogdan Marişca / Sebastian Itu - Mitsubishi Lancer Evo – 1:19:53,3
3. Constantin Aur / Karoly Borbely – Mitsubishi – 1:23:11,6

Monica Necula - Colina Motorsport
Credit foto: rallyphoto.ro

Share | |

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Acorda un vot acestui articol:

(2 voturi, media 5.00 din 5)

Campionatul German de Turisme 06.05.2012 Lausitzring
MotoGP 06.05.2012 GP Portugalia
WTCC 06.05.2012 Hungaroring
IRC 11-12.05.2012 Tour de Corse
Campionatul Mondial de Formula 1 13.05.2012 GP Spania
Campionatul German de Turisme 20.05.2012 Brands Hatch
MotoGP 20.05.2012 GP Franta
WTCC 20.05.2012 Salzburgring
Campionatul Mondial de Raliuri 25-27.05.2012 Raliul Acropolis
Campionatul Mondial de Formula 1 27.05.2012 GP Monaco
>> VEZI CALENDARUL COMPLET...

Avem 17 vizitatori online
rallyrom.ro Webutation
la LimitaGaesti.roAlinMarginean.roClaudiuDavid.roForumul Asociatiei Nationale de Club Citroen din Romania
PasInfinit.roProRally.roRallyPhoto.roERally.ro